POV21
Reading Time: 4 minutes

Sunt un adolescent de 17 ani. Îmi place mult să citesc și să scriu, motiv pentru care am ales să studiez la filologie, iar mai departe îmi surâde ideea de a merge la Litere. 

Cam de când a început carantina și nu am mai făcut mare lucru la școală, adică din martie, am simțit nevoia unei noi activități pe care s-o transform în acel gen de pasiune care-ți mănâncă timpul cu orele și nu te lasă să dormi noaptea până nu ți-o hrănești. Suspendarea cursurilor a lăsat un mare gol de timp în viața mea, nu mai aveam cu ce să-mi umplu timpul și asta mă deranja enorm. Nu sunt genul care să stea pe Facebook sau să se uite la seriale toată ziua, deci asta nu era o variantă.

Așa că m-am gândit la activități cu care să-mi umplu timpul. Evident, printre cele mai populare pe listă se afla voluntariatul în tot felul de asociații care împart prăjituri oamenilor pe stradă de Crăciun, care confecționează mărțișoare și le vând în scopuri caritabile ș.a.m.d. Am fost în una din orașul meu, PTPI, însă am preferat să renunț, deoarece personalitatea mea înclinată spre reflecție, meditație, introspecție, adică spre ceea ce-ți dă singurătatea, scrisul și lectura, nu se regăsea în mulțimea aceea de voluntari gălăgioși și nerăbdători să împletească brățări.

Scrisul era următoarea opțiune. Scriu de mai mult timp în jurnal, dar voiam mai mult de atât.

 Îmi doream să public, să fiu citit, să intru într-un cerc social de alți adolescenți pasionați de scris. Așa că cea mai potrivită variantă era să mă implic într-o revistă. Evident că am optat pentru una axată pe tineri, unde puteam avea și eu loc, nu una închisă și rezervată doar adulților consacrați, cu studii și experiență.

Astfel, am ajuns să scriu săptămânal pentru revista POV21. 

Numele vine de la Points of View, iar 21 face trimitere la tinerii secolului al XXI-lea. Mi se potrivea mănușă, era exact ceea ce îmi doream și am simțit că nu aș fi putut găsi ceva mai bun. Sunt profund recunoscător tuturor oamenilor de la acea revistă pentru căldura cu care primesc orice tineri doritori să învețe să scrie bine, să folosească WordPress etc. Acolo am aflat despre cum se folosește WordPress-ul, despre cum să scrii în așa fel încât să ai priză la public, ba chiar și despre cum poți face bani din scris. Am învățat să coordonez o echipă de redactori. Am întâlnit oameni minunați cărora le sunt recunoscător, echipa de acolo e în întregime foarte călduroasă și primitoare. Dacă ar fi să descriu toată experiența mea legată de POV21 în două cuvinte, le-aș alege pe astea: „entuziasm continuu”.

Mai departe, după ce am simțit că am învățat tot ce am putut de la oamenii ăia, am hotărât să trec la următoarea etapă. 

Mi-am construit propria revistă, de fapt nu propria revistă, ci o ediție locală, pe Neamț, județul în care locuiesc, a revistei internaționale POV21. Am găsit oameni din același oraș cu mine, am făcut ședințe, i-am învățat la rândul meu ce am învățat eu în jumătate de an de scris la acea revistă, și am pus-o pe picioare: POV21 Neamț. Este un proiect la care am lucrat mai puțin de o lună, mai mult am inițiat și am dat startul ediției, după care am decis să las pe altcineva să-i continue dezvoltarea.  POV21 mi-a schimbat viața prin faptul că mi-a oferit încredere în mine și în scrisul meu și a fost ca o rampă de lansare în această lume a exprimării prin cuvânt.

Imediat cum am dat de revista Timpul, am fost sedus irezistibil de ea. 

Este o revistă veche, prestigioasă, și a cărei relansare mi se pare făcută într-un format cât se poate de potrivit cu vremurile actuale. E un fel de Facebook cultural, cum s-au exprimat inițiatorii proiectului, un loc în care scrii și dezbați, pe teme culturale, cu tineri (și nu numai) din întreaga țară și chiar lume. Așa că mi-am zis că trebuie să încerc. Mi se pare un nou pas în față să scriu la o revistă de anvergura platformei Timpul. 

De ce scriu, totuși? 

De unde am timp și de ce nu mi-l folosesc ieșind mai mult afară cu prietenii sau navigând pe Facebook? Sunt niște întrebări pe care le primesc uneori de la amici, nu rareori însoțite de o expresie de uimire pe față. Mie mi se pare banal ce fac, m-am obișnuit cu asta. Dar poate că în ochii altora nu pare ceva atât de obișnuit pentru un adolescent să publice tot felul de articole în reviste. 

Ei bine, cărțile și scrisul mi-au fost mereu buni prieteni. Poate singurii prieteni pe care i-am păstrat încă de când îmi citea familia povești și până când voi muri. 

Scrisul îmi permite să mă exprim liber. Îmi exprim mult mai ușor gândurile atunci când le aștern, singur, pe hârtie, doar eu cu impresiile mele. E un exercițiu de eliberare. Acumulăm zilnic tot felul de păreri, idei, nedreptăți sau, dimpotrivă, bucurii, și cred că simțim cu toții nevoia să le deșertăm undeva la un moment dat. Ei bine, eu fac asta (și) prin articole. Poate că alții o fac prin muzică, pictură ș.a.m.d

De ce nu scriu ceva mai amplu, atunci? Cum ar fi un roman? Pentru că mi se pare mult mai accesibil să încep prin a scrie articole. Sunt scurte, se publică imediat, se discută pe baza lor și asta îmi place. Cine știe ce îmi va rezerva viitorul! Pentru moment, sunt un adolescent care scrie la reviste și sunt mulțumit cu asta. Și data viitoare când voi mai fi întrebat cu mirare cum de fac asta le voi lăsa un link de la acest articol persoanelor respective. 

În final, vă încurajez pe toți cei care credeți că aveți afinități cu o astfel de activitate să îndrăzniți!

Eu am ezitat mult să încep să public articole. Nu mă așteptam să am unde, credeam că în reviste ajungi să fii publicat doar dacă ai o reputație mare în spate, iar să-mi fac un blog pe care să nu-l citească nimeni nu voiam. Totuși, curajul mi-a dovedit contrariul: tot ce am făcut a fost să îndrăznesc, restul a venit de la sine. Scrieți și publicați, trimiteți, iar scrieți, dacă asta e ce vă doriți!

Distribuie acest articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *