Psihologul romașcan Ana-Maria
Reading Time: 4 minutes

De când fac voluntariat am întâlnit mulți oameni minunați care au avut o influență semnificativă asupra vieții mele. De la fiecare am avut de învățat câte ceva și sunt recunoscătoare că am avut ocazia să îi întâlnesc. Astăzi aș vrea să vă vorbesc despre Ana-Maria Ciobanu, care este o persoană foarte importantă pentru mine și de la care am avut de învățat foarte multe lucruri de-a lungul timpului.

Pentru început aș vrea să te prezinți.

Numele meu este Ana-Maria Ciobanu și sunt psiholog clinician, psihoterapeut experențialist, analist comportamental și criminal profilling. Începând cu anul 2013, am creat programe de educație nonformală, ateliere de dezvoltare personală si autocunoaștere, școala de vară pentru copii, adolescenți și tineri. Colaborez cu instituții de învățământ din Roman și din Iași dar și cu ONG-uri, dezvoltând proiecte care vizează psihoeducația copiilor, adolescenților și a părinților. Din anul 2016 am o colaborare cu Radio Iași, iar în anul 2017 am început o colaborare cu o televiziune locală, din orașul Roman, unde am prezentat o emisiune despre educația formală și cea nonformală. În acești ani, am fost invitată la emisiuni ale televiziunilor ieșene unde am vorbit despre rolul și necesitatea psihologului în societatea noastră.

Ce te-a determinat să alegi drumul psihologiei?

Eu mi-am dorit încă din preadolescență să studiez psihologia-dreptul și psihologia. A fost o dorință de copil care nu știa mai nimic despre aceste profesii dar care își dorea să lucreze cu copiii în mod special, să le înțeleagă comportamentele și manifestările cele mai puțin plăcute, să găsească o explicație și totodată o rezolvare. Astăzi, mă declar un om fericit pentru ca trăiesc acel vis de copil ca o realitate frumoasă și benefică pentru mine.

Întotdeauna ești înconjurată de oameni și ești implicată în diferite proiecte sociale. Cum te simți în acele momente și ce te impulsionează să continui pe acest drum?

Oamenii mă inspira. Îmi place să fiu înconjurată de oameni și să lucrez pentru oameni. Foarte adevărat este că am momente în care am nevoie să fiu doar cu mine pentru a-mi aduna gândurile, conștientiza emoțiile și trăirile personale. Este un sentiment de împlinire și de mulțumire sufletească pe care îl trăiesc atunci când un proiect pe care îl demarez sau din care fac parte, are o finalitate optimă. Una din cele mai frumoase și impulsionante imagini pentru mine este aceea a ochilor care zâmbesc și a frunților descrețite. Cred ca este de bun simt ca atunci când ne-am pregătit pentru o profesie să oferim tot ceea ce este mai bun din noi celor care au nevoie de serviciile noastre.

Știu că în cabinet și nu numai lucrezi cu foarte mulți copii. Așadar, care este cea mai importantă lecție pe care ai învățat-o de la aceștia?

Într-adevăr, lucrez cu mulți copii. Copii mari și mici. Pentru că și atunci când adulții vin la psiholog, noi lucram cu acel copil interior pe care îl avem fiecare dintre noi, indiferent de vârstă. Este foarte grea această întrebare, Mădălina dragă! Copiii sunt atât de fragili și puternici în același timp, înțeleg multe din lucrurile despre care noi adulții credem că nu le pot înțelege. Au atâta nevoie de iubire, înțelegere și blândețe dar și de fermitate și disciplină. Una din lecțiile importante învățate de la copii, încă din perioada în care făceam voluntariat și nu eram psiholog, este cea de a-ți ține o promisiune făcută, indiferent de situațiile neprevăzute care pot apărea și despre care poți vorbi pe înțelesul lor cu cei mici. Atunci când pretinzi ceva de la un copil este necesar să fii sigur că tu, ca adult, poți face lucrul acela-aceasta este o altă lecție importantă pe care am primit-o de la copii.

Lucrând cu diferite tipuri de persoane și ascultând fel de fel de povești din partea lor, te afectează din punct de vedere emoțional ceea ce auzi?

Mădălina, oamenii merg la psiholog pentru a găsi soluții situațiilor dificile, marcante din viața lor și pentru a aduce un plus valoare calității vieții lor. Prin urmare ascult povești de viață cu încărcătură emoțională. Sunt psiholog, lucrez cu emoțiile și sunt și om. Însă nu pot spune ca mă afectează ceea ce aud în așa fel încât să nu am liniște după ce pleacă clientul din cabinetul meu. Nu mă erijez într-un rol de salvator. Empatizez, manifest compasiune, caut să înțeleg situațiile și să folosesc instrumentele terapeutice necesare astfel încât rezultatul să fie unul folositor pentru client și să îndeplinim obiectivele propuse. Poate suna un pic tehnic. Însă oamenii nu vin la psiholog să plângă unul în brațele celuilalt. Dacă te simți copleșit de un caz, afectat emoțional, nu poți lucra eficient și cel mai potrivit este să îl îndrumi pe client către un alt coleg. Într-un asemenea caz, poți face mai mult rău decât bine, deoarece îi poți transmite clientului prin starea ta, că situația lui este atât de grava, dramatică, încât nu are rezolvare.

Ai avut momente în viață în care gândurile negative îți dictau să nu mai continui ceea ce făceai? Dacă da, cum ai reușit să depășești acele momente?

Au fost momente în viața mea în care am simțit că nu reușesc să găsesc soluții și am trăit sentimentul de dezamăgire pentru acest lucru. Când gândurile negative, cum spui tu, Mădălina, îmi dictau să nu mai continui, am învățat să îmi folosesc „încăpățânarea” în aceste situații. M-am gândit de fiecare dată că pentru mine lucrul respectiv a avut un sens atunci când m-am apucat de el și m-am întrebat dacă mai are același sens în continuare. Ce beneficii si non beneficii reale îmi aduce dacă îl duc la bun sfârșit și ce beneficii /non beneficii dacă îl abandonez. Acest dialog cu mine m-a ajutat mereu să depășesc situațiile în care sentimentele de frică, de eșec, incertitudine, neîncredere îmi dădeau târcoale. Este adevărat ca m-am simțit copleșită nu de puține ori dar de fiecare dată am căutat sensul, motivația care m-a determinat să acționez la început.

Dacă ai fi pusă în situația în care să trebuiască să te reprofilezi din punct de vedere profesional, ce altă meserie ți-ai alege?

Dacă aș fi pusă într-o asemenea situație, m-aș întoarce la prima mea profesie, cea de jurist și m-aș specializa pe ramura de drept a familiei.

Dacă ar fi să te descrii în cinci cuvinte care ar fi acelea?

Eu sunt o persoană creativă, bun ascultător, empatică, iubitoare, competitivă.

Dacă ar fi să alegi o amintire din viața ta, iar celelalte să-ți fie șterse din memorie, care ar fi aceea?

Țin foarte mult la amintirile mele, sunt cele mai de preț lucruri care ne rămân din viața aceasta. M-ai pus în dificultate, draga mea. Am o amintire care tine de viața personală și profesională- prima ediție a Scolii de Vară pentru copii și adolescenți din anul 2013.

Distribuie acest articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *