filologie
Reading Time: 3 minutes

Profilul uman, în general, și specializarea filologie, în particular, sunt două trasee foarte frumoase de urmat pentru orice absolvent de gimnaziu, contrat anumitor păreri care recomandă realul ca alegere evidentă pentru oricine vrea să facă ceva în viața, respectiv umanul pentru viitori vânzători de la McDonald’s.

Filologia se ocupă, ca știință, cu studiul culturii scrise a popoarelor, în special cu studiul textelor vechi și al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influențelor suferite, al modului în care s-au transmis și al autenticității, precum și cu editarea lor (DEX 2009, Univers Enciclopedic Gold).

Evident că la liceu nu vei face chiar asta. Însă, în cea mai mare parte din timp, vei studia opere literare și limbi străine, ceea ce e cât de cât apropiat de definiția filologiei ca știință.

La această specializare vei studia opere literare românești, dar asta fac toți elevii, indiferent de profil, așa că nu e un motiv întemeiat s-o alegi. Ceea ce nu fac alții însă e să studieze literatură universală și, spre deosebire de real, cei de la uman învață mult mai multă istorie, geografie, științe socio-umane și, mai ales, limbi străine (engleză, franceză/germană, latină, spaniolă). Cele patru opționale pe care le vei avea de ales în ultimii doi ani vor fi de cele mai multe ori legate tot de aceste materii. Din a XI-a, nu vei mai face deloc materii de real, în afară de o oră de științe pe care nu se va pune prea mult accent, și nici în primii doi ani nu vei învăța foarte multă matematică, chimie, biologie și fizică.

Nu te lăsa descurajat de cei care spun că opțiunile profesionale sunt foarte limitate după liceu. Poți alege facultăți precum Litere, Limbi Străine, Drept, Filosofie, Istorie, Psihologie și multe altele, liste complete găsești pe site-urile universităților.

Te poți angaja ca profesor, asistent universitar (de unde poți avansa în timp până la profesor universitar), cercetător în istorie/literatură/filosofie etc., traducător, interpret, critic literar, redactor, editor, corector, psiholog, psihoterapeut. Poți lucra la o facultate, la o școală, la un liceu, într-un institut de cercetare, la redacția unei reviste, la o editură, la o agenție de traduceri, la un birou de avocatură, la Judecătorie, la Parchet, la o clinică de psihologie (sau îți poți deschide propriul cabinet) și multe altele.

Filologia te pregătește pentru foarte multe locuri de muncă, dar asta doar dacă treci prin cei patru ani de liceu ca un adevărat filolog. Asta înseamnă să citești ceea ce ți se dă și cât mai mult în plus, să te implici în activități precum revista școlii, să participi la concursuri sau la olimpiade, să te pregătești suplimentar pentru materiile care-ți plac.

Sunt multe persoane care spun că absolvenții de real se vor descurca la fel de bine la locurile de muncă cu profil umanist la fel ca absolvenții de uman, dar nu și invers. Adică un absolvent de real poate ajunge un bun cercetător în istorie literară, dar un absolvent de uman nu poate fi un bun IT-ist, fiincă nu a mai făcut mai deloc mate, pe când cel de la real a făcut română.

Nu cred că e corect, deoarece în timp ce elevii de la real rezolvă probleme și fac exerciții, cei care au ales umanul din vocație (nu din lipsă de opțiuni sau din ură pentru matematică) citesc și își îmbogățesc cu mult cultura literară, istorică sau filosofică, în funcție de domeniul care le place mai mult. Pe de altă parte, cei de la real își dezvoltă mintea pentru o carieră în domeniile pentru care se pregătesc.

Un bun istoric, ca să dau un exemplu de profesie umanistă, este un om care are, înainte de a merge la facultate, un bagaj de lecturi din acest domeniu, nu un bagaj de exerciții rezolvate la matematică sau de programe făcute la orele de informatică.

De aceea, mi se pare absurd să spui că umanul nu îți oferă nimic special și că cei de la mate-info au mult mai multe posibilități decât cei de la uman în domeniul carierei.

Dimpotrivă, cred că ar fi un avantaj considerabil ca, la un interviu de angajare la o editură, să zicem, să știi definiția tragediei dată de Aristotel. Da, chiar se pun întrebări de cultură de generală la interviurile pentru astfel de locuri de muncă.

În final, sigur că toate aceste idei sunt relative. Poți fi la uman și să-ți redescoperi vocația în ultimele trei luni de liceu, să faci pregătire intensă de unul singur sau cu un profesor, și să mergi la Medicină. La fel cum poți să-ți dai seama că preferi să studiezi literatură mai mult decât matematică, așa că te apuci de recuperat toate cărțile necitite din timpul liceului în ultimele luni de liceu și dai după la Litere, deși ai absolvit o specializare de la profilul real.

Cu toate acestea, este incorect să spui că realul ar fi o alegere mult mai bună și ofertantă decât umanul. Nu este adevărat, fiecare te pregătește pentru o anumită direcție. Umanul îți dăruiește la fel de multe și importante oportunități de carieră precum și realul.

Unii spun că „filologia e pentru proști, mate-info pentru deștepți”. Așa să fie oare? Citește o opinie despre acest subiect dând click chiar aici!

Distribuie acest articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *