educația românească
Reading Time: 5 minutes

Să înfruntăm realitatea: cei câțiva olimpici nu sunt rezultatul unui sistem de învățământ eficace!

Rezultatele celor câțiva olimpici înzestrați care au muncit din greu în mod individual și au fost ajutați de câțiva profesori implicați, nu fac altceva decât să pună sare pe rană pentru mine, întrucât sunt dovada vie că potențialul românilor este irosit de un sistem putred și ineficient.

Atunci când vorbim de performanțele școlare ale elevilor unei țări nu ne raportăm doar la media campionilor, ci a întregii populații. Iar dacă e să ne uităm la sistemul de învățământ din ansamblu și nu din aproape în aproape, vom descoperi că 40% dintre copiii români sunt analfabeți funcționali, numai 24,54% dintre tinerii din mediul rural urmează liceul și numărul absolvenților care nu își pot găsi un loc de muncă este în creștere.

În tabelul de mai sus ne este prezentată poziția țării noastre cu privire la economia cunoașterii, economie care se anunță să devină pe viitor tot mai relevantă la nivel internațional. După cum puteți vedea, statisticile nu sunt deloc roz pentru noi, iar dacă nu se face ceva urgent, România riscă să intre într-un abis al sărăciei și al inerției, incapabilă fiind să se mențină la nivelul competiției.

România a ajuns printre ultimele țări OECD la performanță științifică, la care este de 11 ori mai mică decât media obișnuită. Până și Ungaria o duce de 5 ori mai bine decât noi în acest aspect!

Degeaba ne batem cu pumnul în piept că suntem un neam deștept și că am făcut primul stilou, vaccinul antiholeric și primul avion cu reacție, dacă toate sunt invenții din secolul trecut și, în prezent, România se îneacă în mediocritate? Patriotismul excesiv bazat pe lucruri care nu mai sunt relevante nu ne ajută în rezolvarea problemelor actuale.

Ce e de făcut? Ce reformă miraculoasă a educației ar putea salva economia cunoașterii în România?

„Ce vrem să știe copiii noștri când termină școala?”

Un bun început, cred că ar fi să găsim răspunsul la eterna întrebare „Ce vrem să ştie copiii noştri când termină şcoala?”, deoarece în momentul de față, scopul tocirii tuturor lecțiilor greoaie care ne sunt dictate continuu la școală este neclar.

În Japonia, scopul primilor 3 ani de școală este să învețe copiii reguli de etică și maniere, ca mai apoi să învețe cu spor niște materii predate într-un mod plăcut și atrăgător pentru tineri.

În Finlanda, se pune accentul pe cooperare și pe echitate, iar fiecare elev este încurajat și sprijinit să își descopere locul în societate.

În Coreea de Sud, după patru ani de pregătire morală și spirituală pentru stresul cauzat de o programă încărcată, prioritatea profesorilor este să aducă elevii la potențialul lor maxim.

Toate țările menționate mai sus sunt recunoscute la nivel internațional pentru sistemele lor educaționale de elită.

Care este direcția României când vine vorba de elevii săi? Să îi facă să prețuiască mai mult notele decât învățatul în sine? Să eșueze cu totul în ai educa cu privire la valorile morale și la maniere? Să îi încurajeze să devină lucrători la fabrică? Să îi alieneze complet de școală pentru că doar 36% dintre școli au conexiune la internet și doar 18% dintre profesori au habar să predea cu ajutorul tehnologiei?

Pentru că în privința asta, sistemul de învățământ excelează! Elevii români ar putea primi un premiu Nobel pentru dezvoltarea caschetelor de copiat la examene; țara noastră e fruntașă la agresiunea în școli; studiile arată că tot mai mulți tineri români se duc la licee tehnologice, iar copiii sunt bulversați de toată informația nestructurată și inutilă cu care sunt bombardați, ceea ce îi descurajează cumplit.

Oportunități egale? Ce sunt acelea?

În România, dacă înveți la țară sau vii dintr-o familie săracă, șansele ca tu să primești oportunitatea de a progresa deasupra situației tale sociale sunt rahitice. Dacă educația nu este una dintre valorile părinților tăi, atunci o să-ți fie foarte greu să înțelegi rostul acesteia.

Școala în România, îți amintește imediat unde ți-e locul și nu-ți oferă nimic la care să aspiri; dacă ai vreo vocație, nu te încurajează să o urmezi! Astfel, săracii rămân săraci, iar neciopliții rămân, garantat, neciopliți.

Cu-i trebuie școli și materiale didactice de calitate?

Școlile românești, pot fi cel mai bine descrise ca niște fosile din Cretacic, având în vedere infrastructura lor și materialele pe care le pun la dispoziția elevilor!

Sunt școli care sunt atât de învechite ca model, de zici că l-au prins pe Al. I. Cuza! Și cred că l-au și prins unele dintre ele, de vreme ce s-a estimat că 82% au fost construite înainte de 1970!

Altor unități de învățământ, le lipsesc cu desăvârșire niște băi decente cu apă curentă.

Bine că a venit pandemia de corona-virus, căci altfel nu se gândeau să ne pună niște săpun și șervețele la toaletă să ne spălăm corespunzător pe mâini! Nici unele dintre cadrele didactice nu și-ar fi bătut capul altfel să învețe să folosească un calculator la ore.

Apoi, mai sunt și unele manuale care au o înfățișare de zici că sunt veterani din Al Doilea Război Mondial și sunt atât de depășite, că însăși Ceaușescu ar fi putut învăța la școală de pe ele.

Și profesorii admit că manualele „nu au tot ce le trebuie”. La matematică, de exemplu, nu-mi amintesc să fi deschis vreodată manualul din acest motiv și cumpăram, în schimb, culegeri. La engleză, încă ni se predă dialectul britanic, deși acum se vorbește mai des cel american. Ca să nu mai spun de confuziile create atunci când se primesc variante ușor diferite ale aceluiași manual și elevii se trezesc că au unele pagini diferite de ale colegilor.

Iată, trei exemplare de manual românesc primit de mine la școală în anul 2020 (da, e aceeași perioadă în care copiii începeau să învețe de pe tablete):

Manuale tipărite toate în 2004

Se cer multe, dar prestigiul profesorilor e scăzut

Temele sunt multe și lecțiile greoaie, astfel încât tinerii se solicită și 8 ore pe zi cu activitățile școlare și extrașcolare, iar partea cea mai tristă este că spre deosebire de Coreea de Sud, în România, efortul nu se merită înafara unui cadru precis.

Un șofer de tir câștigă mai bine decât un profesor în unele cazuri și că majoritatea cadrelor didactice sunt trecute de a doua tinerețe și nici nu sunt foarte competente.

Concluzie

Cu asemenea condiții, nici nu e de mirare că tinerii noștri preferă să-și facă studiile și să se angajeze în străinătate. Nu-i putem învinui că vor mai mult de la viață și că România nu le oferă nimic de calitate.

Mai pe scurt, trebuie să încetăm să peticim stofa sistemului de învățământ românesc și să facem una nouă. Nu ne ajută cu nimic să schimbăm perdelele casei, dacă ramele ferestrei sunt tot șubrede. Trebuie să privim lucrurile din ansamblu și să refacem tot sistemul de la 0, fiindcă, după cum ați văzut, este slab în toate aspectele sale, de la eficacitate, la echitate, la calitate, la relevanță.

Distribuie acest articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *