beat la volan
Reading Time: < 1 minute

Un tânăr care nu poseda un permis de conducere a fost depistat de polițiști conducând în trafic mașina pe care i-ar fi încredințat-o un prieten.

Tânărul, în vârstă de 18 ani, provenind din Valea Ursului, a fost prins conducând un vehicul pe DJ 207 C de polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă pe data de 9 noiembrie.

În urma testării cu aparatul etilotest, polițiștii au descoperit o concentrație de 0,21 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De ce au loc atâtea accidente? Află mai multe aici!

De asemenea, în urma unei investigații mai atente, a ieșit la iveală faptul că tânărul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Prietenul șoferului, un tânăr de 19 ani din Valea Ursului, aflat ca pasager în același autoturism, s-a dovedit a fi cel care i l-ar fi încredințat să-l conducă, în ciuda faptului că știa că acesta nu are permis.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredinţarea unui vehicul pentru conducere pe drumurile publice unei persoane care nu posedă permis de conducere.

Sursă: Știri-Neamț.ro

Distribuie acest articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *