Lectura- medicament pentru
Reading Time: 3 minutes

Lectura este una dintre cele mai frumoase activități pe care o putem desfășura de-a lungul vieții, fiind nu doar o înșiruire de cuvinte și propoziții, ci o modalitate minunată de a ne relaxa și de a ne lăsa gândurile purtate pe meleaguri impresionante, pline de povești fantastice, sau în locuri pline de istorie din secolele trecute. Mulți privesc lectura ca pe ceva plictisitor, dar în esență ea este o modalitate de a ne îmbogăți cunoștințele, de a cunoaște diferite laturi ale iubirii, ale istoriei, de a călători alături de personaje cărora noi le dăm viață și cărora le trasăm conturul după bunul nostru plac, fiind totodată ghidați și de autor.

Mie personal, lectura mi se pare unul dintre cele mai minunate lucruri pe care un om le poate face în această viață, iar de când am descoperit acest univers minunat, mi-am îmbunătățit anumite abilități sau chiar am descoperit unele noi. Spre exemplu, eu nu sunt o persoană prietenă cu răbdarea pentru că am nevoie mereu să fiu implicată într-o anumită activitate și să nu stau degeaba, dar atunci când am o carte bună în mână pot sta si 5 ore acolo fără a spune că mă plictisesc sau că mi-am pierdut răbdarea, pentru că odată ce încep să conturez acțiunea și personajele în mintea mea simt că fac parte din aceea poveste și trăiesc la intensitate maximă acele momente. Totodată, mi-am dezvoltat foarte mult imaginația și creativitatea, dar m-am dezvoltat foarte mult și pe partea de scris, pentru că lectura m-a ajutat să îmi dezvolt limbajul și să îmi îmbunătățesc vocabularul.

În continuare aș vrea să vă prezint câteva beneficii pe care eu consider că lectura le are în viața oricărui om indiferent de vârstă.

Lectura ne ajută să ne relaxăm.

Lectura este o modalitate prin intermediul căreia putem să ne relaxăm și să lăsăm probleme zilnice, grijile și stresul la o parte pentru a ne direcționa atenția către acțiunea cărții care se află în fața noastră. Când citim nu mai avem gândurile centrate pe ceea ce se întâmplă în jurul nostru, ci pășim într-o lume nouă plină de povești și personaje care așteaptă să fie descoperite de noi. Sufletul și mintea noastră se cufundă în acel tărâm, grijile și problemele devenind lucruri de domeniul trecutului.

Lectura ne ajută să ne dezvoltăm creativitatea și imaginația.

Spre deosebire de un film unde acțiunea și personajele sunt deja conturate, prin intermediul unei cărți noi suntem regizorii care pun în scenă acțiunea și creează personajele după propriile idealuri și după bunul plac, având doar o mică îndrumare din partea autorului. Indiferent de tipul de carte pe care o citim, imaginația noastră este pusă la încercare, deoarece cum am spus și anterior ne imaginăm povestea cărții, realizând astfel un film în mintea noastră.

Prin intermediul lecturii ne îmbunătățim  memoria.

Indiferent de tipul de carte despre care vorbim, mereu vom încerca să reținem cât mai multe lucruri, cât mai multe detalii, numele personajelor, firul acțiunii, iar acest lucru ne stimulează memoria și ne face să fim mult mai prezenți și conștienți de această activitate.

Lectura ne ajută să ne îmbogățim vocabularul.

În momentul în care citim, în fața noastră se aștern o multitudine de cuvinte, unele cunoscute, iar altele despre care nici nu știam că există. Atunci când vedem acele cuvinte necunoscute, bineînțeles că vom fi curioși de sensul lor și vom căuta să le aflăm semnificația. De asemenea, lectura ne învăță să ne exprimăm mai bine, să formulăm fraze mai ample și să avem o fluență mai bună în vorbire.

Lectura ne ajută să ne lărgim orizonturile de cunoaștere.

În viața de zi cu zi este imposibil să întâlnim lumile fantastice din cărți, regi și regine, războaie și lista poate continua, dar prin intermediul cărților avem posibilitatea de a citi despre aceste lucruri și de a ne imagina acele evenimente sau acele locuri. Totodată, învățăm să privim lucrurile din unghiuri diferite sau din mai multe perspective, fapt pe care îl putem aplica nu numai atunci când citim o carte, ci și în activitățile cotidiene.

Așadar, toate acestea fiind spuse, eu consider că lectura este un element foarte important în dezvoltarea noastră, iar ceea ce vă pot recomanda este să citiți cât mai mult, indiferent de tipul de carte pentru că informația ne este prietenă, nu dușman.

Distribuie acest articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *