AUR
Reading Time: < 1 minute

Actualul senator AUR Neamț, Sorin Lavric, a devenit „celebru” după ce a oferit pe tavă mai multe comentarii sexiste și rasiste la adresa femeilor și minorităților în timpul campaniei electorale.

Sorin Lavric este un scriitor și doctor în filozofie.

Este președintele Senatului AUR și a fost redactor la „România literară” și director de programe și relații publice la Uniunea Scriitorilor, înainte să fie dat afară din redacție, în urmă cu 10 ani, datorită unor declarații asemănătoare.

Uniunea scriitorilor din România a declarat: „Ca uniune de creatori în domeniul literar, Uniunea Scriitorilor din România este o instituţie democratică, reunind scriitori din toate etniile care trăiesc în ţara noastră, ale căror drepturi le apără şi le promovează. Uniunea nu face politică partizană.”

A făcut studii universitare la Bucureşti, Facultatea de Medicină Generală, Institutul Medico-Farmaceutic „Carol Davila” şi Facultatea de Filozofie, Universitatea din Bucureşti.

Comentariile care l-au adus în atenția publicului, sunt:

  • Nici un bărbat nu caută în femeie deșteptăciunea, profunzimea sau luciditatea. Cine vrea filosofie nu o va găsi în capul femeii, dar în schimb va găsi cufundarea în athanorul labios
  • Vopsirea unghiilor de la picioare e unul dintre oficiile cele mai absurde la care se poate preta femeia, un oficiu în care bărbatul vede o stupiditate crasă
  • Nu sunt admirator al femeilor. Poți să admiri pe cineva pe care-l bănuiești deasupra ta.

Lavric ajunge la concluzia că femeia „văduvită de simțul destinului”, „își găsește mereu ancora pe o orbită cu ștaif bărbătesc”. Fără busola oferită de bărbat, „viața i se irosește în țâfne de autonomie civică”.

Cât despre romi, senatorul AUR spune în cadrul unui interviu pentru Q Magazine că „inșii aceştia sunt o plagă socială pe care numai ipocrizia politicienilor şi numai duplicitatea gazetarilor o trec sub tăcere”.

Sursă: Știri-Neamț.ro

Distribuie acest articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *