Reprezentanții PNL USR și Pro România
Reading Time: < 1 minute

Reprezentanții PNL, USR și Pro România, tocmai și-au dovedit dezinteresul față de nemțeni, opunându-se unor proiecte europene, menite să ajute cetățenii cu dezabilități să-și găsească locuri de muncă și să sprijine antreprenoriatul.

Președintele CJ Neamț, Ionel Arsene și-a exprimat în mod clar disatisfacția cu privire la incompetența consilierilor:

Sunt extrem de indignat pentru că proiectele pe care le-am inițiat pentru județul nostru nu au avut susținerea necesară din partea acestor aleși, astfel încât să poată fi puse în practică. 77.000 de nemțeni m-au votat să le reprezint interesele și eu dau socoteală pentru faptele mele.

Din păcate, cu această alianță toxică, care votează doar în scop politic nu putem progresa.

Nu era vorba de alocat bani de la județ, ci doar de aprobat niște clarificări din cadrul proiectului, dar ei nici măcar nu au studiat documentele care le-au fost puse la dispoziție.

Au dat dovadă de rea credință și când s-au opus aprobării prețurilor medii ale produselor agricole și stabilirii prețului mediu al masei verzi de pe pajiștile permanente.

Dacă ar fi fost de acord cu aceste proiecte, nu mai stăteau după noi toate primăriile din județ, care așteaptă hotărârile noastre, pentru a aproba, la rândul lor, proiectele de interes local pe această temă.

Dragi nemțeni, aceștia sunt consilierii cu care eu ar trebui să lucrez în interesul dumneavoastră.

Nu vreau să cred că 4 ani nu se vor dezice de la a fi rău-intenționați. Județul Neamț are nevoie de dezvoltare, să continue proiectele începute, să inițiez altele noi.

Sper ca încrâncenarea politică să dispară, pentru că s-au încheiat campaniile electorale.

E vremea să ne apucăm serios de treabă!”

Distribuie acest articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *