Republica Moldova
Reading Time: 3 minutes

Începând de vineri, este obligatorie perioada de autoizolare de 14 zile într-un loc declarat a tuturor persoanelor care sosesc în Republica Moldova, potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe

MAE informează că au fost schimbate condițiile de intrare în Republica Moldova în contextul pandemiei de COVID-19. Potrivit unui comunicat, este necesar ca toate persoanele care sosesc pe teritoriul acestui stat cu data de 5 martie 2021 să efectueze o perioadă de 14 zile de autoizolare într-o locație declarată. De asemenea, este necesară completarea unei fișe epidemiologice și a unei declarații pe proprie răspundere cu privire la respectarea măsurii de autoizolare.

Autoizolarea poate fi încheiată înainte de 14 zile pe baza unui rezultat negativ al unui test molecular tip PCR COVID-19, efectuarea acestuia fiind posibilă după a 10-a zi de izolare.

De la măsura autoizolării, completarea fișei epidemiologice și a declarației pe proprie răspundere sunt exceptate următoarele persoane:

  • copiii cu vârsta de până la 5 ani;
  • persoanele care dețin un test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu maximum 72 de ore anterior îmbarcării (pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul Republicii Moldova (pentru persoanele care călătoresc cu mijloace de transport proprii). Rezultatul testului trebuie să fie redactat în limba română, engleză, franceză sau rusă;
  • conducătorii auto şi personalul de deservire a vehiculelor rutiere de transport marfă şi persoane, care au mai mult de 9 locuri pe scaun, inclusiv locul conducătorului, echipajele şi personalul de deservire a aeronavelor, navelor şi trenurilor;
  • persoanele care călătoresc din motive de sănătate sau umanitare, inclusiv însoțitorul acestora (cu prezentarea documentelor justificative);
  • elevii/ studenţii care urmează să susţină examene, care merg la studii în unităţi/ instituţii de învăţământ pe teritoriul Republicii Moldova sau peste hotare sau care se deplasează pentru activităţi legate de finalizarea/ organizarea/ desfășurarea studiilor/ participarea la concursuri sau olimpiade internaționale, cu prezentarea documentelor justificativ. Excepţia se aplică şi pentru reprezentantul legal sau însoţitorul desemnat prin declaraţie de către reprezentantul legal;
  • persoanele care se deplasează în scop profesional, motivul deplasării fiind justificat  prin viză, permis de şedere sau un alt document aferent (inclusiv invitația şi/sau contractul încheiat cu o persoană juridică rezidentă în Republica Moldova);
  • lucrătorii transfrontalieri care intră în Republica Moldova din România sau Ucraina, precum şi cei din Republica Moldova angajaţi ai unor companii din statele menţionate și care fac dovada raporturilor contractuale cu aceste companii;
  • posesorii de paşapoarte diplomatice, de serviciu, oficiale şi speciale şi alte documente asimilate, precum şi titularii documentelor de călătorie tip Laissez-Passer eliberate de către Organizaţia Naţiunilor Unite, inclusiv membrii familiilor personalului misiunilor diplomatice şi consulare şi organizaţiilor/misiunilor internaţionale acreditate în Republica Moldova şi/sau personalul implicat în asigurarea ajutorului umanitar;
  • sportivii care se deplasează în scopul participării la competiții sportive internaționale și cantonamente, precum și membrii delegațiilor sportive sau însoțitorii acestora (părinții sau reprezentații legali ai copiilor minori);
  • persoanele aflate în tranzit. Itinerarul tranzitului va fi stabilit de Inspectoratul General al Poliției de Frontieră;
  • persoanele care atestă prin documente justificative prezența la proceduri judiciare în Republica Moldova, precum şi reprezentanţii legali ai acestora;
  • persoanele care deţin un document justificativ care atestă efectuarea vaccinului anti- COVID-19, redactat în limba română, engleză sau rusă.

Potrivit autorităților din Republica Moldova, tranzitul este permis doar în următoarele condiții:

  • durata tranzitului să nu fie mai mare de 48 de ore;
  • se vor utiliza exclusiv următoarele culoare de tranzit și puncte de trecere a frontierei:
  • Giurgiulești – Galați rutier, Giurgiulești – Reni rutier;
  • Aeroportul Internațional Chișinău aerian, Leușeni – Albița rutier;
  • Aeroportul Internațional Chișinău aerian, Criva – Mamalîga rutier;
  • Aeroportul Internațional Chișinău aerian, Palanca – Maiaki – Udobnoe rutier.

Următoarele puncte de trecere a frontierei cu Republica Moldova pe cale rutieră sunt deschise:

  • Sculeni-Sculeni;
  • Albița-Leușeni;
  • Galați-Giurgiulești;
  • Stânca-Costești.

Pentru informații suplimentare privind noile măsuri accesați acest site: https://www.border.gov.md/atentia-calatorilor-intra-vigoare-noi-reguli-de-trecere-frontierei-de-stat.

Cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Chișinău: +373 22 260 737; +373 22 260 747, Consulatului General al României la Cahul: +373 299 80001; +373 299 80002, Consulatului General al României la Bălți: +373 231 80002; +373 231 80003, Biroului Consular al României la Ungheni (parte a Consulatului General al României la Bălți): +373 236 80001; +373 236 80002, apelurile sunt redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență.

Cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Chișinău: +373 68 336 363, Consulatului General al României la Cahul: +373 60200925, Consulatul General al României la Bălţi: +373 231 80001, Biroului Consular al României la Ungheni (parte a Consulatului General al României la Bălți): +373 69 522297.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51926http://chisinau.mae.rohttp://cahul.mae.ro/http://balti.mae.ro/ și http://www.mae.ro și informarea anterior deplasărilor în străinătate.

Distribuie acest articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *