Reading Time: < 1 minute

Miercuri, 17 martie, agenții din cadrul Secției de Poliție Rurală Săvinești Neamț au arestat trei tineri, între care și un minor, suspecți de săvârșirea de furturi multiple, infracțiunile fiind pedepsite conform Codului Penal.

Potrivit cercetărilor, un minor în vârstă de 16 ani, alături de alte două persoane cu vârsta de 25 și 27 de ani, au dat spargeri în mai multe locuințe din localitatea Podoleni în perioada decembrie 2020 – martie 2021.

Autorii au intrat abuziv în casele mai multor săteni, de unde și-au însușit obiecte de valoare și anume: bijuterii, unelte electrice și alte bunuri. Printre păgubași se numără și niște bătrâni care în urma jafului au rămas fără economiile în valoare de circa 10.000 lei.

Tinerii, care sunt originari din localitățile Podoleni și Zănești, au fost reținuți de oamenii legii pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie trimiși în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț.

Procurorii vor decide ce măsuri se vor aplica preventiv celor trei suspecți. Potrivit purtătorului de cuvânt al I.P.J Neamț, agent Georgiana Moșu: “Polițiștii continuă cercetările în vederea probării tuturor infracțiunilor comise contra patrimoniului pe raza de competență“.

Distribuie acest articol!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *